Legenda Satului Ulmu
Se spune că pe la sfîrşitul secolului al XV-lea, începutul secolului al XVI-lea, pe teritoriul satului de astăzi, de jur împrejur era pădure. Aşezările omeneşti erau rare de tot prin părţile acestea. Satul vecin se numea Lucanii de pe Botna, înfiinţat la 6 martie 1443(Văsienii de azi) şi Horodca, înfiinţat tot la 6 martie 1443.
Ascunzîndu-se de turci în desişul pădurii de prin părţile acestea, oamenii au dat de un ulm viguros, la poalele căruia susura un izvor cu apă limpede şi bună. Locurile erau frumoase, pitoreşti şi fugarii au hotărît să se poposească aici.
Se zice că întîlnindu-se sub ulm, cîtviva fugaris-au pus să mesească.Unul din ei adusese brahă - un fel de must dulce făcut din secară dospită cu apă. Altul culesese de prin pădure curcudele, căci erau mulţi copaci cu fructe de-acestea. Acrişoareş i bune la gust, curcudelele potoleau pe-o vreme foamea. Cel de-al treilea fugar luase cu sine aluat din care au făcut turte. Doar cel de-al patrulea, nu avea nimic şi ceilalţi i-au zis că-i hoţ, adică, şmecher.
Acelui ce adusese brahă i-au zis Bragă - de la acesta provine numele de familie care şi astăzi se rosteşte Bragă. Omul cu curcudelele a fost poreclit Curcudel. Urmaşilor lui li se spune Corcodel. Celui cu aluatul i-au zis Plămădeală, iar celui hoţ - Goţ, apoi Guţ şi, în sfîrşit - Guţu.1
După ce-au ospătat, oamenii au stat la sfat. Dintr-o vorbă la alta au ajuns la concluzia că nu avea rost să se întoarcă în satele de unde îi fugăriseră turcii. Au hotăît să rămînă pe locurile din împrejurimile ulmului. Zis şi făcut, căci erau harnici, cu vînă de gospodari şi dornici sa-şi întemeieze un sat liber, fără turci asupritori.
Au început a-şi săpa bordeie de-o parte şi de alta a ulmului, statornicindu-se cu traiul pe locurile acestea. Sătucul avea două mahale, una se numea Policeni, iar cealaltă Cumpăneşti. Cînd erau înă întrebaţi de unde sînt, şi policenii, şi cumpăneştii spuneau că sunt de la ulmu, adică de lîngă copacul ulm. Cu timpul numele ulmu se înrădăcină de-a binelea şi oamneii dde prin împrejurimi numeau localitatea unde sălăşluiau fugarii Ulmu.
Satul prinse a se mări şi ulmenii au început a-şi construi,în loc de bordeie,case mici.
Ascunzîndu-se de turci în desişul pădurii de prin părţile acestea, oamenii au dat de un ulm viguros, la poalele căruia susura un izvor cu apă limpede şi bună. Locurile erau frumoase, pitoreşti şi fugarii au hotărît să se poposească aici.
Se zice că întîlnindu-se sub ulm, cîtviva fugaris-au pus să mesească.Unul din ei adusese brahă - un fel de must dulce făcut din secară dospită cu apă. Altul culesese de prin pădure curcudele, căci erau mulţi copaci cu fructe de-acestea. Acrişoareş i bune la gust, curcudelele potoleau pe-o vreme foamea. Cel de-al treilea fugar luase cu sine aluat din care au făcut turte. Doar cel de-al patrulea, nu avea nimic şi ceilalţi i-au zis că-i hoţ, adică, şmecher.
Acelui ce adusese brahă i-au zis Bragă - de la acesta provine numele de familie care şi astăzi se rosteşte Bragă. Omul cu curcudelele a fost poreclit Curcudel. Urmaşilor lui li se spune Corcodel. Celui cu aluatul i-au zis Plămădeală, iar celui hoţ - Goţ, apoi Guţ şi, în sfîrşit - Guţu.1
După ce-au ospătat, oamenii au stat la sfat. Dintr-o vorbă la alta au ajuns la concluzia că nu avea rost să se întoarcă în satele de unde îi fugăriseră turcii. Au hotăît să rămînă pe locurile din împrejurimile ulmului. Zis şi făcut, căci erau harnici, cu vînă de gospodari şi dornici sa-şi întemeieze un sat liber, fără turci asupritori.
Au început a-şi săpa bordeie de-o parte şi de alta a ulmului, statornicindu-se cu traiul pe locurile acestea. Sătucul avea două mahale, una se numea Policeni, iar cealaltă Cumpăneşti. Cînd erau înă întrebaţi de unde sînt, şi policenii, şi cumpăneştii spuneau că sunt de la ulmu, adică de lîngă copacul ulm. Cu timpul numele ulmu se înrădăcină de-a binelea şi oamneii dde prin împrejurimi numeau localitatea unde sălăşluiau fugarii Ulmu.
Satul prinse a se mări şi ulmenii au început a-şi construi,în loc de bordeie,case mici.
Astfel apăru satul Ulmu ,data înfiinţării lui fiind considerată 11 martie 1502,
după cum susţine şi cercecetătorul Vladimir Nicu.
Ulmul,de la care îşi trage numele satul nostru, precum mărturiseau bătrînii care îl mai ţineau minte ,era înalt ,gros şi falnic.Copacul a înfruntat multe furtuni,rezistînd cîteva secole la rînd.Prin 1860-1870 copacul,deşi bătrîn,mai avea cîteva fruze în vîrf.Mai tîrziu gospodării au făcutdin trunchiul lui un uluc pe care l-au pus la cişmea pentru a adăpta vitele.Ulucul acesta a existat pînă prin 1960-1965.
În anul 1990 la Sărbătoare ’’Limba noastră cea romînă’’, izvorul a fost reînoit şi sfinţit.Se păstreză şi astăzi.Primăria ,vecinii,elevii clasei a 8-a a şcolii medii ’’Mihail Eminescu’’ îngrijesc de acest izvor din centrul satului.
Sătenii îşi mai aduc aminte de ulm şi de izvorul de lîngă copacul care a dat numele satului.Astfel
, matuşa Efrosenia Monacu,născută în 1902,povestea—Am apucat ciuşmeaua veche şi ulucul din ulm.
Era tare frumos lîngă cişmea.Joc se făcea unde acum iî rîpa cea mare,că pe atunci rîpa nu exista.Mama
mea îmi spunea că la acel mizvor era un copac,un ulm.Ea l-a apucat şi îl ţinea minte răsturnat de vînturi
mari.Pe cînd era mama mea copil la şcoală ,profesorii spuneau că pe vremuri era aşa de mare acel ulmu,că mergea căruşa prin scorbura lui.Oamenii şedeau pe acel ulm uscat,se odihneau .Încă bunica îi spunea mamei mele că a auzit şi ea pe cînd era copilă,că denumnirea satului nostru vine de la acest copac’’.
Un alt consătean,Teodor Plămădeală(1938)povesti din ceea ce auzise de la părinţii săi:’’Primele aşezări în regiunea aceasta au fost în Dealul Bărcari,apoi la Poiana Condriţiei.Probabil de la Condriţa să fi fugit un grup de oameni un grup de oameni de turci ,ori de tătari,care veneau pînă în părţile acestea.Oamenii care fugeau de urgie s-au dat mai la dos de dealul lor pînă au ajuns şi în centrul satului nostru de astăzi.
Primele case aici în centru s+au construi nu departe de copac, la cîteva sute de metri.
În apropierea ulmului era loc mlăştinos şi sătenii făcuseră nişte scări şi săpaseră nu departe de fostul izvor o fîntînă,care era îngrădită să nu nimerească acolo vitele.Locul cela mlăştinos se numea ochi, dacă nu ştiai şi călcai în acel ochi te trăgea la adînc şi te putea înghiţi.Pînă prin anul 1948 rîpa era mică,dar apoi din cauza ploilor puternice s-a mărit’’.
Un alt băştinaş,Nicolae Corcodel (1921),mărturisea:’’De la părinţi am auzit cum că primii locuitori ai satului au fost brăharii’’.
Toader Plămădeală(1928), susţine că "Pietrele care sunt puse în loc de cruce în cimitirul vechi arată că trăitorii pe aici au fost mult mai înainte decît 1502,ceea ce dovedeşte că au fost întîii cele 2 părţi componenete ale satului - Policeni şi Cumpăneşti.
Pe locurile acestea au existat mai mulţi ulmi.Unul din ei creştea pe Valea Lupului.Era frumos,rotat,gros,înalt,dar s-a uscat şi nu mai ştiu ce s-a făcut cu el.Fiind copii,ne duceam cu vitele pe acolo.Pe locurile acelea creşteau nu numai ulmi,ci şi multe sălcii.Şi erau pe acolo mulţi şerpi,care se suiau chiar pe copac în sus,pe cregi.Erau şi multe ciotce.De aceea acum locului i se mai zice La Ciotce.
Am apucat şi eu ulucul făcut din vîrful copacului.Era lucrat cu mîinile,cu chirca - instrument mic ca o săpuşoară”.
Agafia Frunză(1919)confirmă că "În împrejurimile satului în trecut erau păduri.Primele case erau ridicate în Selişte,la Holm.Prima dată au făcut bordeie acolo,apoi s-au mutat,că nu li s-a potrivit locul şi au intrat în pădure şi au dat de ulmul de izvor .Brăharii sunt cei mai vechi oameni din sat.Numele Brăhari vine de la Brahă,un fel de băutură care se făcea din secară.Secara urluită se punea la dospit într-o barelcă şi era lăsată acolo pînă se făcea acrişoară,ca borşul.Era gustoasă şi era bună de băut,aproape ca vinul.Mai încoace,noi îi puneam şi puţin zahăr.”Pe cînd eram copil,continuă firul celor istorisite Toader Plămădeală(1928) nu se pomenea de rîpa care există acum.Ştiu că trei fîntîni erau în jurul cişmelei. Nu departe de locul unde crescuse ulmul se făcvea piaţă,joc.Apoi rîpa s-a mărit şi locul pentru joc s-a mutat în Deal la Cruce".