[www.satululmu.com ]



Adunătoarea tezaurului popular

              (Elena Frunză)


  La jubileul de 500 ani de la atestarea în scris a vetrei strămoşeşti Ulmu, sărbătorită spectaculos în 2002, profesoara de limbă şi literatură română Elena Frunză, născută în 1955 într-o familie de foşti deportaţi, şi-a bucurat consatenii prin editarea cărţii „Ulmu”.
Regretatul cercetător Vladimir Nicu, autorul îndreptarului bibliografic în 2 volume "Localitaţile Moldocei în documente şi cărţi vechi”, dăduse o înaltă apreciere acestui fapt: "Vrednica fiică a ulmenilor, Elena frunză, profesoară de limbă şi literatură română,
cauta să afle cine au fost la Ulmu primii, întîii întemeietori ai localităţii, cine au fost dascălii şi învăţătorii, cine a păstrat tradiţiile istorice şi obiceiurile creştine, cui datorează rezistenţa neamului şi tăria ţării. Înserarea într-un volum a materialelor despre satul de baştină îi face cinste dnei E. Frunză.
  Autoarea, însă, recunoscuse cu modestie:
 „nu am avut ambiţia de a scrie o monografie a localităţii Ulmu.
Pentru acest lucru este nevoie de mult timp, de dăruire şi chiar de sacrificiu.Rândurile pe care le-am aşternut cu toată dragostea pentru consătenii mei sunt preludiul unei monografii istorice, cu referiri la documente descoperite în arhivele din ţară, cu argumentării ale unor savanţi cu renume”
      Şi, totuşi, profesoara Elena Frunză a tras adânc şi pătimaş prima brazdă în brazdă
în literatura  ducumentară a satului de baştină, a adunat grijuliu amintirile consătenilor despre dârzenia lor în timp şi spaţiu. O jumătate de carte e dedicată compartimentului „Tradiţii şi obiceiuri”   înrădăcinate din strămoşi la Ulmu:peţitul, logodna, nunta, publică o frumoasă conocărie, culeasă de la Parascovia Postică, şi o emoţionată iertăciune, redată de bătrînul Afanasie Braga (n.1912).
     Elena Frunză descrie cele mai vechi dansuri jucate la ulmu: coasa, cadrilul , şaierul, polipanca, coşniţa, bulgăreasca, prezintă sărbătrile populare: hora satului, Sînedru  Sf. Gheorghe ş.a. Ea acordă multă atenţie portului tradiţional, locuinţei şi comportamentului răzăşesc.
    „Ulmu este  un sat cu oameni gospodari, harnici, meşteri la toate, casele lor sunt bine amenajate, cu garduri frumoase. Pînă în anii 1960-1965 gardurile erau făcute mai mult din nuiele şi cu rîpcă pusă deasupra, iar porţile din lemn ornamentate şi acoperite cu şindrilă.Încetul cu încetul gardurile de nuiele au început să fie înlocuite  cu cele din scândură văruită, iar în ultimul timp, vopsite în culoare verde cu alb, iar locul lemnului la porţi l-a luat metalul.
   Casele au pe lângă ele cîte o „cuhnie”, adică bucătărie.Gospodarul mai are pe lângă casă şi nişte anexe: pentru păsări şi animale-ocol pentru oi, gogineaţă pentru porc, ţarc pentru păsări, sărai pentru vite.”
     În cartea sa profesoara Elena frunză nu trece cu vederea nici sârguinţa şi talentul meşterilor populari: Vasile Braga cu cei 6 fraţi şi nepoţi farmecă codrenii  prin iscusinţa de a munci în tablă. Elena Munteanu e laureată  a concursrilor republicane „Croşeta  de aur”. Satul se mândreşte cu butnari şi fântânarii săi.E o comunitate de făuritori în toate domeniil