Adunătoarea tezaurului popular
Regretatul cercetător Vladimir Nicu, autorul îndreptarului bibliografic în 2 volume "Localitaţile Moldocei în documente şi cărţi vechi”, dăduse o înaltă apreciere acestui fapt: "Vrednica fiică a ulmenilor, Elena frunză, profesoară de limbă şi literatură română,
cauta să afle cine au fost la Ulmu primii, întîii întemeietori ai localităţii, cine au fost dascălii şi învăţătorii, cine a păstrat tradiţiile istorice şi obiceiurile creştine, cui datorează rezistenţa neamului şi tăria ţării. Înserarea într-un volum a materialelor despre satul de baştină îi face cinste dnei E. Frunză.
Autoarea, însă, recunoscuse cu modestie:
„nu am avut ambiţia de a scrie o monografie a localităţii Ulmu.
Pentru acest lucru este nevoie de mult timp, de dăruire şi chiar de sacrificiu.Rândurile pe care le-am aşternut cu toată dragostea pentru consătenii mei sunt preludiul unei monografii istorice, cu referiri la documente descoperite în arhivele din ţară, cu argumentării ale unor savanţi cu renume”
Şi, totuşi, profesoara Elena Frunză a tras adânc şi pătimaş prima brazdă în brazdă
în literatura ducumentară a satului de baştină, a adunat grijuliu amintirile consătenilor despre dârzenia lor în timp şi spaţiu. O jumătate de carte e dedicată compartimentului „Tradiţii şi obiceiuri” înrădăcinate din strămoşi la Ulmu:peţitul, logodna, nunta, publică o frumoasă conocărie, culeasă de la Parascovia Postică, şi o emoţionată iertăciune, redată de bătrînul Afanasie Braga (n.1912).
Elena Frunză descrie cele mai vechi dansuri jucate la ulmu: coasa, cadrilul , şaierul, polipanca, coşniţa, bulgăreasca, prezintă sărbătrile populare: hora satului, Sînedru Sf. Gheorghe ş.a. Ea acordă multă atenţie portului tradiţional, locuinţei şi comportamentului răzăşesc.
„Ulmu este un sat cu oameni gospodari, harnici, meşteri la toate, casele lor sunt bine amenajate, cu garduri frumoase. Pînă în anii 1960-1965 gardurile erau făcute mai mult din nuiele şi cu rîpcă pusă deasupra, iar porţile din lemn ornamentate şi acoperite cu şindrilă.Încetul cu încetul gardurile de nuiele au început să fie înlocuite cu cele din scândură văruită, iar în ultimul timp, vopsite în culoare verde cu alb, iar locul lemnului la porţi l-a luat metalul.
Casele au pe lângă ele cîte o „cuhnie”, adică bucătărie.Gospodarul mai are pe lângă casă şi nişte anexe: pentru păsări şi animale-ocol pentru oi, gogineaţă pentru porc, ţarc pentru păsări, sărai pentru vite.”
În cartea sa profesoara Elena frunză nu trece cu vederea nici sârguinţa şi talentul meşterilor populari: Vasile Braga cu cei 6 fraţi şi nepoţi farmecă codrenii prin iscusinţa de a munci în tablă. Elena Munteanu e laureată a concursrilor republicane „Croşeta de aur”. Satul se mândreşte cu butnari şi fântânarii săi.E o comunitate de făuritori în toate domeniil
Omul din umbra cifrelor
(Nicolae Silistraru)
Nicolae Silistraru,născut la 11 noiembrie 1946,doctor habilitat în pedagogie,are peste 150 de publicaţii ştiincifice,dintre care 3 monografii,3 manuale,3,ghiduri.Participant la peste 15 simpozioane şi conferinţe ştiincifice atât naţionale,cât şi internazionale.În calitate de conductor ştiinţific a pregătit un doctor habilitat şi 17 doctori în ştiinţe.Aceste date îl caracterizează plenar pe omul de ştiinţă Nicolae Silistraru.
După absolvirea şcolii,Nicolae,în anii 1961-1965,continuă să facă carte la Şcoala pedagogică din Călăraşi.Apoi patru ani urmează activitatea de pedagog în raioanele Călăraşi şi Străşeni.
Conştientizind cât de importantă este munca de "inginer”al sufletelor,dl N.Silistraru din 1969 pâna în 1973 continuă să-şi aprofundeze cunoştinţele la Institutul Pedagogic "Ion Creangă” din Chişinău,iar ulterior dorul de a duce semînţa educaţiei l-a "purtat” prin şcoala din Ustia,r-nul Dubăsari,unde activează ca profesor de limbă şi literatură româna,director adjunct pentru instruire şi educaţie.Urmează munca în cadrul Ministerului Învaţamântului,la Universitatea Pedagogică de Stat "Ion Creanga”.
În anul 1988-1992 continuă aspira tura la Institutul Şcolilor Naţionale din Federaţia Rusă,or.Moscova,unde şi susţine teza de doctor în pedagogie.Din 1993 pînă in 1996 este lector superior,şeful catedrei "Limbi Moderne” a Universitaţii Cooperatiste Comerciale din Moldova,iar din 1996 pînă în 2005 este conferenţiar universitar,şeful catedrei "Pedagogie”,profesor universitar la catedra Ştiinţe ale Educaţiei la Universitatea de Stat din Moldova.În anul 1998 devine doctor habilitat în pedagogie.
O importantă treaptă consacrată ştiinţei a fost activitatea în cadrul Instututului de Ştiinţe ale Educaţiei,muncind în calitate de cercetător ştiinţific principal (2005-2006),şeful sectorului "Învaţământ superior” (2006-2009).Din anul 2009 până în prezent profesorul Nicolae Silistraru este şef de catedră la Universitatea de Stat din Tiraspol cu sediul în or.Chişinău.
Cei 7 ani de acasă,muncă din fragedă copilărie,pasiunea faţă de carte,dar şi nobleţea gândului,bunătatea sufletească,în acelaşi timp,duritatea caracterului au creat miezul şi esenţa omului pre nume Nicolae Silistraru,primind înalte aprecieri din partea colegilor şi specialiştilor în materie.
Vasile Panico,decan la Universitatea Pedagogică de Stat din Tiraspol susţine că”lucrările stiinţifico-metodice,elaborate de dl N.Silistraru,sunz înalt de către studenţi,master anzi,doctoranzi şi cadrele didactice din Republica Moldova”.
O împlinire a sufletului sunt cei 2 feciori-Sergiu şi Roman,ambii avînd studii universitare ,dar şi nepoţeii Nicolae şi Robert.
Soţia Sofia,activând în calitate de lector superior la Universitatea Cooperatist Comercială din Moldova,întregeşte cadrul cuplului de intelectuali şi slujitori ai ştiinţei.
Bunelul filosof
(Mihai Braga)
Tatăl Vasile Braga,căsătorit cu Maria,căreia în Ulmu îi mai ziceau Efimia,fiind cel mai mare dintre fraţi şi surori,nu a avut norocul de a învăţa,el purtând grijile celor mai mici.Om al pământului,totuşi,înţelegea rostul cărţii.Îşi crease alfabetul personal pe înţelesul lui de care se mândrea mult,trezind curioazitate şi celor 3 copii ai săi.
Caracterele cu care se delecta tatăl lor au şi marcat viaţa lui Mihai,trezindu-i dragostea de carte şi ştiinţă.După absolvirea şcolii de 8 clase în sat,continuă,în anii 1962-1966,să studieze la Şcoala pedagogică din Călaraşi.Din 1966 până on 1968 îşi face serviciul militar,iar revenind acasă,este angajat în calitate de învaţator la şcoala din s.Fârlădeni,raionul Hânceşti.
Visul din copilărie,dorul de a-şi aprofunda cunoştinţele îl aduc la Universitatea de Stat din Chişinău,unde în anii 1969-1971,studiază în grupa de filosofie a Facultăţii de istorie,apoi s-a transferat la Facultatea de filosofie a Universităţii de Stat din Leningrad,Mihai absolvind-o cu menţiune în 1974.
Revenind în Moldova,Mihai Braga este încadrat în calitate de asistent la Catedra filosofie a Institutului Politehnic din Chişinău.În 1977 pleacă să facă doctorantura la Universitatea de Stat din Moscova,unde,în 1980,susţinu disertaţia şi i se acordă titlul de doctor în filosofie.
Revine,după aspirantură,la aceeaşi Catedră a institutului,unde devine 1989 conferenţiar,iar în 1999,după comasarea a mai multor catedre,şeful Catedrei ştiinţe socio-umane,unde activează până în prezent.
Sub redacţia dlui Mihai Braga au apărut 2 manuale:”Istoria filosofiei”în 2 părţi,este autorul monografiei”Filosofia antic㔺i a zeci de publicaţii.
Este organizatorul şi conducătorul ciclului de conferinţe interuniversitare”Ştiinţele socio-umane şi progresul tehnico-ştiinţific”,membru al seminarelor de susţinere a tezelor în domeniul ontologiei şi gnoseologiei,filosofiei sociale,istoriei filosofiei,organizate în cadrul Academiei de Ştiinţe şi a Universităţii de Stat din Moldova.Timp de 6 ani a fos vicepreşedinte Asociaţiei de Filosofie.
Soţia,Elizaveta,matematiciană de profesie,a lucrat în instituţii universitare din ţară.Cei doi copii ai lor,fiul Vasile şi fiica Ana,au studiat la Universitatea Politehnică,muncesc în Chişinău.
Astăzi bucuria mare a bunelului-filosof Mihai Braga este nepotu Mihăiţă,care,ca şi el altădată,deprinde dragostea şi cunoaşterea vieţii.
Alinare în poezie
(Tudor Plămădeală)
La spectaculoasa sărbătoare,desfaşurată la Ulmu în duminica de 28 august 2011,poetul venise cu ochelari negri,însoţit de rude şi prieteni.Le auzea vocile,fără să le desluşească clar făptura.Tudor,văzu pentru prima dată lumina zilei la 24 iulie 1946,în timpul foametei.Părinţii,Irinarh şi Vera Plămădeală,înfloreau de fericire.Nu bănuiau că fiul lor peste ani va avea vedere slăbită şi îşi va alina durerea în poezie.
La sărbătoarea de pomină el le adusese consătenilor prima lui plachetă de versuri,întitulată expresiv ”Trunchiul ulmului bătrân”.Prima răbufnire poetică a dedicat-o satului natal.
Crescuse arborele mare,
Călători au poposit,
La umbra lui răcoritoare,
Cu mare drag s-au odihnit.
Sub coroana Ulmului acesta,
N-ar strica să-mi fac un pat,
Să-mi aduc aici nevasta,
Să construim,ba chiar şi-un sat.
Sătucul meu strălucitor,
Tu eşti perla ţării mele.
Cu oameni dragi şi muncitori,
Acoperit cu-n nor de stele.
Poezii sincere şi senine,îzvorate din adâncul sufletului,poartă titlurile”Basarabia”,”Botna”,”Mama”,”Mazâlii”,”Fîntâniţa”,”Puiul de cuc”,”În pădure”,”Garofiţa”,”Vioara” ş.a.Toate-s legate de meleagul natal şi faimoşii codreni.Cărţulia se încununează cu „Arborele genealogic al familiei Plămădeală”,descălecătoare pe vatra seculară Ulmu.
Poetul Tudor Plămădeală a făcut carte la ŞTP nr.6 din Chişinău,specializându-se în croitorie.După demobilizare din armată a muncit în atelierul de croitorie din Ulmu,apoi s-a angajat la Uzina de tractoare din Chişinău.Între anii 1970-1972 făcu studii la Colegiul de comerţ,specializarea”Contabilitate în comerţ”,după care deveni student la Facultatea de economie a USM.A lucrat contabil-şef în diferite întreprinderi,iar între anii 1981-1985 a fost preşedinte al sindicatelor Trustului de alimentare publică din sectorul Centru.”În legătură cu pierderea vederii în 2003 a fost nevoit să întrerupă ocupaţiile anterioare,dedicându-şi timpul liber poeziilor”.Soţia,Elisaveta Gavriliţă,e originară din Călăraşi,cresc un fecior.
Consătenii i-au oferit poetului începător o valdă şi emoţionantă primire.În ace zi memorabilă biblioteca satului s-a mai îmbogăţit cu un titlu de carte.
Viță răzeșească
(Frații Constantin și Nicolae Cristea)
Codreanul Andrei Cristea, fost instructor de premilitari și conducător de brigadă în Ulmu, avu de la a doua soție, Elizaveta, doi feciori frumoși și capabili. Constantin(1941-2007) obținu studii superioare, susținu teza de doctor în filologie, mulți ani îneplini cu onoare funcția de prodecan la Facultatea de limbi moderne a Universității de Stat din Chișinău.
Fratele mai mic, Nicolae, născut la 16 octombrie 1945, absolvi 7 clase la Ulmu și 11 clase la Școala medie din Văsieni și deveni student la Facultatea de fizică și matematică a USM. Dar din aulele universității a fost mobilizat în trupele sovietice, s-a văzut cu diplomă la mînă după armată , în 1971, specializat în domeniul modern al informaticii. Fiind tînăr dotat, a fost repartizat la Centrul de calcul al Ministerului informaticii, informațiilor si telecomunicațiilor din republică, apoi transferat la Institutul de Cercetări Științifice în Domeniul Planificării (ICȘP) proaspăt creat. Acest furnicar științific, avîndul director pe renumitul matematician Petru Soltan, aplică pentru prima dată în URSS modelul automatizat Leontieff, economist american, Laureat al Premiului Nobel. Nicolae Cristea contribui în 1985 și la elaborarea tratatului în 13 volume "Resursele suplimentare ale economiei RSS Moldovenești”.
Lui îi aparțin un șir de concepții și realizări valoroase în tehnologia informaticii. El a dedicat acestui important domeniu al economiei 40 de ani din viața sa. În prezent e consilier la Agenția Națională pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației. E decorat cu medalia ‘’Meritul Civic”
Soția, Maria Podoleanu, originară din Ulmu, e și ea matematician cu studii superioare. Feciorul, Nicolae, muncește într-o firmă americană la Los-Angeles. Fiica, Lenuța, face masteratul în Elveția.
Regina costumului național
(Maria Podoleanu-Cristea)
Bunelul stătea abătut pe un scăunel, cu privirea înfiptă în crăpăturile solului înfierbîntat de razele soarelui, apoi i se adresă nepoțelei:
-Măriuța, adu-mi cîrja, vreau să-ți arăt ceva.
Bătrînul purtă vîrful bastonului printre ridurile de pe fața pămîntului și în cîteva clipe se contură portretul nepoțelei, cu ochi mari și părul buclat. Desenul o impresionase mult pe Mărioara, încît nu poate uita aceasta scenă pînă astăzi.