Adunătoarea tezaurului popular
Regretatul
cercetător Vladimir Nicu, autorul îndreptarului bibliografic în 2 volume
"Localitaţile Moldocei în documente şi cărţi vechi”, dăduse o înaltă apreciere
acestui fapt: "Vrednica fiică a ulmenilor, Elena frunză, profesoară de limbă şi
literatură română,
cauta să afle
cine au fost la Ulmu primii, întîii întemeietori ai localităţii, cine au fost
dascălii şi învăţătorii, cine a păstrat tradiţiile istorice şi obiceiurile
creştine, cui datorează rezistenţa neamului şi tăria ţării. Înserarea într-un
volum a materialelor despre satul de baştină îi face cinste dnei E. Frunză.
Autoarea, însă, recunoscuse cu modestie:
„nu am avut ambiţia de a scrie o monografie a
localităţii Ulmu.
Pentru acest
lucru este nevoie de mult timp, de dăruire şi chiar de sacrificiu.Rândurile pe
care le-am aşternut cu toată dragostea pentru consătenii mei sunt preludiul
unei monografii istorice, cu referiri la documente descoperite în arhivele din
ţară, cu argumentării ale unor savanţi cu renume”
Şi, totuşi, profesoara Elena Frunză a
tras adânc şi pătimaş prima brazdă în brazdă
în
literatura ducumentară a satului de
baştină, a adunat grijuliu amintirile consătenilor despre dârzenia lor în timp
şi spaţiu. O jumătate de carte e dedicată compartimentului „Tradiţii şi
obiceiuri” înrădăcinate din strămoşi la
Ulmu:peţitul, logodna, nunta, publică o frumoasă conocărie, culeasă de la
Parascovia Postică, şi o emoţionată iertăciune, redată de bătrînul Afanasie
Braga (n.1912).
Elena Frunză descrie cele mai vechi
dansuri jucate la ulmu: coasa, cadrilul , şaierul, polipanca, coşniţa,
bulgăreasca, prezintă sărbătrile populare: hora satului, Sînedru Sf. Gheorghe ş.a. Ea acordă multă atenţie
portului tradiţional, locuinţei şi comportamentului răzăşesc.
„Ulmu este
un sat cu oameni gospodari, harnici, meşteri la toate, casele lor sunt
bine amenajate, cu garduri frumoase. Pînă în anii 1960-1965 gardurile erau
făcute mai mult din nuiele şi cu rîpcă pusă deasupra, iar porţile din lemn
ornamentate şi acoperite cu şindrilă.Încetul cu încetul gardurile de nuiele au
început să fie înlocuite cu cele din
scândură văruită, iar în ultimul timp, vopsite în culoare verde cu alb, iar
locul lemnului la porţi l-a luat metalul.
Casele au pe lângă ele cîte o „cuhnie”,
adică bucătărie.Gospodarul mai are pe lângă casă şi nişte anexe: pentru păsări
şi animale-ocol pentru oi, gogineaţă pentru porc, ţarc pentru păsări, sărai
pentru vite.”
În cartea sa profesoara Elena frunză nu
trece cu vederea nici sârguinţa şi talentul meşterilor populari: Vasile Braga
cu cei 6 fraţi şi nepoţi farmecă codrenii
prin iscusinţa de a munci în tablă. Elena Munteanu e laureată a concursrilor republicane „Croşeta de aur”. Satul se mândreşte cu butnari şi
fântânarii săi.E o comunitate de făuritori în toate domeniil
Omul din umbra cifrelor
(Nicolae Silistraru)
Nicolae
Silistraru,născut la 11 noiembrie 1946,doctor habilitat în pedagogie,are peste
150 de publicaţii ştiincifice,dintre care 3 monografii,3
manuale,3,ghiduri.Participant la peste 15 simpozioane şi conferinţe ştiincifice
atât naţionale,cât şi internazionale.În calitate de conductor ştiinţific a
pregătit un doctor habilitat şi 17 doctori în ştiinţe.Aceste date îl
caracterizează plenar pe omul de ştiinţă Nicolae Silistraru.
După absolvirea şcolii,Nicolae,în anii
1961-1965,continuă să facă carte la Şcoala pedagogică din Călăraşi.Apoi patru
ani urmează activitatea de pedagog în raioanele Călăraşi şi Străşeni.
Conştientizind cât de importantă este munca de
"inginer”al sufletelor,dl N.Silistraru din 1969 pâna în 1973 continuă să-şi
aprofundeze cunoştinţele la Institutul Pedagogic "Ion Creangă” din Chişinău,iar
ulterior dorul de a duce semînţa educaţiei l-a "purtat” prin şcoala din
Ustia,r-nul Dubăsari,unde activează ca profesor de limbă şi literatură româna,director
adjunct pentru instruire şi educaţie.Urmează munca în cadrul Ministerului
Învaţamântului,la Universitatea Pedagogică de Stat "Ion Creanga”.
În anul 1988-1992 continuă aspira tura la Institutul
Şcolilor Naţionale din Federaţia Rusă,or.Moscova,unde şi susţine teza de doctor
în pedagogie.Din 1993 pînă in 1996 este lector superior,şeful catedrei "Limbi
Moderne” a Universitaţii Cooperatiste Comerciale din Moldova,iar din 1996 pînă
în 2005 este conferenţiar universitar,şeful catedrei "Pedagogie”,profesor
universitar la catedra Ştiinţe ale Educaţiei la Universitatea de Stat din
Moldova.În anul 1998 devine doctor habilitat în pedagogie.
O importantă treaptă consacrată ştiinţei a fost
activitatea în cadrul Instututului de Ştiinţe ale Educaţiei,muncind în calitate
de cercetător ştiinţific principal (2005-2006),şeful sectorului "Învaţământ
superior” (2006-2009).Din anul 2009 până în prezent profesorul Nicolae
Silistraru este şef de catedră la Universitatea de Stat din Tiraspol cu sediul
în or.Chişinău.
Cei 7 ani de acasă,muncă din fragedă
copilărie,pasiunea faţă de carte,dar şi nobleţea gândului,bunătatea
sufletească,în acelaşi timp,duritatea caracterului au creat miezul şi esenţa
omului pre nume Nicolae Silistraru,primind înalte aprecieri din partea
colegilor şi specialiştilor în materie.
Vasile Panico,decan la Universitatea Pedagogică de
Stat din Tiraspol susţine că”lucrările stiinţifico-metodice,elaborate de dl
N.Silistraru,sunz înalt de către studenţi,master anzi,doctoranzi şi cadrele
didactice din Republica Moldova”.
O împlinire a sufletului sunt cei 2 feciori-Sergiu şi
Roman,ambii avînd studii universitare ,dar şi nepoţeii Nicolae şi Robert.
Soţia Sofia,activând în calitate de lector superior la
Universitatea Cooperatist Comercială din Moldova,întregeşte cadrul cuplului de
intelectuali şi slujitori ai ştiinţei.
Bunelul filosof
(Mihai
Braga)
Tatăl
Vasile Braga,căsătorit cu Maria,căreia în Ulmu îi mai ziceau Efimia,fiind cel
mai mare dintre fraţi şi surori,nu a avut norocul de a învăţa,el purtând
grijile celor mai mici.Om al pământului,totuşi,înţelegea rostul cărţii.Îşi
crease alfabetul personal pe înţelesul lui de care se mândrea mult,trezind
curioazitate şi celor 3 copii ai săi.
Caracterele
cu care se delecta tatăl lor au şi marcat viaţa lui Mihai,trezindu-i dragostea
de carte şi ştiinţă.După absolvirea şcolii de 8 clase în sat,continuă,în anii
1962-1966,să studieze la Şcoala pedagogică din Călaraşi.Din 1966 până on 1968
îşi face serviciul militar,iar revenind acasă,este angajat în calitate de
învaţator la şcoala din s.Fârlădeni,raionul Hânceşti.
Visul
din copilărie,dorul de a-şi aprofunda cunoştinţele îl aduc la Universitatea de
Stat din Chişinău,unde în anii 1969-1971,studiază în grupa de filosofie a
Facultăţii de istorie,apoi s-a transferat la Facultatea de filosofie a
Universităţii de Stat din Leningrad,Mihai absolvind-o cu menţiune în 1974.
Revenind
în Moldova,Mihai Braga este încadrat în calitate de asistent la Catedra
filosofie a Institutului Politehnic din Chişinău.În 1977 pleacă să facă
doctorantura la Universitatea de Stat din Moscova,unde,în 1980,susţinu
disertaţia şi i se acordă titlul de doctor în filosofie.
Revine,după
aspirantură,la aceeaşi Catedră a institutului,unde devine 1989 conferenţiar,iar
în 1999,după comasarea a mai multor catedre,şeful Catedrei ştiinţe
socio-umane,unde activează până în prezent.
Sub
redacţia dlui Mihai Braga au apărut 2 manuale:”Istoria filosofiei”în 2
părţi,este autorul monografiei”Filosofia antic㔺i a zeci de publicaţii.
Este
organizatorul şi conducătorul ciclului de conferinţe
interuniversitare”Ştiinţele socio-umane şi progresul tehnico-ştiinţific”,membru
al seminarelor de susţinere a tezelor în domeniul ontologiei şi
gnoseologiei,filosofiei sociale,istoriei filosofiei,organizate în cadrul
Academiei de Ştiinţe şi a Universităţii de Stat din Moldova.Timp de 6 ani a fos
vicepreşedinte Asociaţiei de Filosofie.
Soţia,Elizaveta,matematiciană
de profesie,a lucrat în instituţii universitare din ţară.Cei doi copii ai
lor,fiul Vasile şi fiica Ana,au studiat la Universitatea Politehnică,muncesc în
Chişinău.
Astăzi
bucuria mare a bunelului-filosof Mihai Braga este nepotu Mihăiţă,care,ca şi el
altădată,deprinde dragostea şi cunoaşterea vieţii.
Alinare în poezie
(Tudor
Plămădeală)
La spectaculoasa sărbătoare,desfaşurată la Ulmu în
duminica de 28 august 2011,poetul venise cu ochelari negri,însoţit de rude şi
prieteni.Le auzea vocile,fără să le desluşească clar făptura.Tudor,văzu pentru
prima dată lumina zilei la 24 iulie 1946,în timpul foametei.Părinţii,Irinarh şi
Vera Plămădeală,înfloreau de fericire.Nu bănuiau că fiul lor peste ani va avea
vedere slăbită şi îşi va alina durerea în poezie.
La sărbătoarea de pomină el le adusese consătenilor prima
lui plachetă de versuri,întitulată expresiv ”Trunchiul ulmului bătrân”.Prima
răbufnire poetică a dedicat-o satului natal.
Crescuse arborele mare,
Călători au poposit,
La umbra lui răcoritoare,
Cu mare drag s-au odihnit.
Sub coroana Ulmului acesta,
N-ar strica să-mi fac un pat,
Să-mi aduc aici nevasta,
Să construim,ba chiar şi-un sat.
Sătucul meu strălucitor,
Tu eşti perla ţării mele.
Cu oameni dragi şi muncitori,
Acoperit cu-n nor de stele.
Poezii sincere şi senine,îzvorate
din adâncul sufletului,poartă
titlurile”Basarabia”,”Botna”,”Mama”,”Mazâlii”,”Fîntâniţa”,”Puiul de cuc”,”În
pădure”,”Garofiţa”,”Vioara” ş.a.Toate-s legate de meleagul natal şi faimoşii
codreni.Cărţulia se încununează cu „Arborele genealogic al familiei
Plămădeală”,descălecătoare pe vatra seculară Ulmu.
Poetul Tudor Plămădeală a făcut
carte la ŞTP nr.6 din Chişinău,specializându-se în croitorie.După demobilizare
din armată a muncit în atelierul de croitorie din Ulmu,apoi s-a angajat la
Uzina de tractoare din Chişinău.Între anii 1970-1972 făcu studii la Colegiul de
comerţ,specializarea”Contabilitate în comerţ”,după care deveni student la
Facultatea de economie a USM.A lucrat contabil-şef în diferite
întreprinderi,iar între anii 1981-1985 a fost preşedinte al sindicatelor
Trustului de alimentare publică din sectorul Centru.”În legătură cu pierderea
vederii în 2003 a fost nevoit să întrerupă ocupaţiile anterioare,dedicându-şi
timpul liber poeziilor”.Soţia,Elisaveta Gavriliţă,e originară din
Călăraşi,cresc un fecior.
Consătenii i-au oferit poetului
începător o valdă şi emoţionantă primire.În ace zi memorabilă biblioteca
satului s-a mai îmbogăţit cu un titlu de carte.
Viță răzeșească
(Frații Constantin și Nicolae
Cristea)
Codreanul
Andrei Cristea, fost instructor de premilitari și conducător de brigadă în
Ulmu, avu de la a doua soție, Elizaveta, doi feciori frumoși și capabili.
Constantin(1941-2007) obținu studii superioare, susținu teza de doctor în
filologie, mulți ani îneplini cu onoare funcția de prodecan la Facultatea de
limbi moderne a Universității de Stat din Chișinău.
Fratele mai mic, Nicolae, născut la
16 octombrie 1945, absolvi 7 clase la
Ulmu și 11 clase la Școala medie din Văsieni și deveni student la Facultatea de fizică și matematică
a USM. Dar din aulele universității a fost mobilizat în trupele sovietice, s-a
văzut cu diplomă la mînă după armată ,
în 1971, specializat în domeniul modern al informaticii. Fiind tînăr
dotat, a fost repartizat la Centrul de calcul al Ministerului informaticii,
informațiilor si telecomunicațiilor din republică, apoi transferat la
Institutul de Cercetări Științifice în Domeniul Planificării (ICȘP) proaspăt
creat. Acest furnicar științific, avîndul director pe renumitul matematician
Petru Soltan, aplică pentru prima dată în URSS modelul automatizat Leontieff,
economist american, Laureat al Premiului Nobel. Nicolae Cristea contribui în 1985 și la elaborarea tratatului în 13
volume "Resursele
suplimentare ale economiei RSS Moldovenești”.
Lui îi aparțin
un șir de concepții și realizări valoroase în tehnologia informaticii. El a
dedicat acestui important domeniu al economiei 40 de ani din viața sa. În
prezent e consilier la Agenția Națională pentru Reglementare în Comunicații
Electronice și Tehnologia Informației. E decorat cu medalia ‘’Meritul
Civic”
Soția, Maria Podoleanu, originară din
Ulmu, e și ea matematician cu studii superioare. Feciorul, Nicolae, muncește
într-o firmă americană la Los-Angeles. Fiica, Lenuța, face masteratul în
Elveția.
Regina
costumului național
(Maria Podoleanu-Cristea)
Bunelul stătea abătut pe un scăunel, cu
privirea înfiptă în crăpăturile solului
înfierbîntat de razele soarelui, apoi i se adresă nepoțelei:
-Măriuța, adu-mi cîrja, vreau să-ți arăt
ceva.
Bătrînul purtă vîrful bastonului
printre ridurile de pe fața pămîntului și în cîteva clipe se contură portretul
nepoțelei, cu ochi mari și părul buclat. Desenul o impresionase mult pe
Mărioara, încît nu poate uita aceasta scenă pînă astăzi.
Bunelul, Isidor Podoleanu, fost marinar în
flotila țaristă, avea darul picturii. Umpluse pereții casei cu tot felul de
tablouri dedicate luptelor marine, zugrăvite pe bucăți mari de furnir( faneră).
Mulți ani el fusese un vrednic primar al satului Ulmu. Cînd la vîrsta de 92 de
ani închise pleoapele, îeșise să-l petreacă în ultimul drum toată populația de
la mic la mare. El lăsase în urma sa
trei feciori și o fiică – Ion, Dumitru, Vasile și Maria. Ion deveni scriitor,
Dumitru și Maria – gospodari văzuți.
Cel mai mult suferise Vasile. Fiind
mobilizat în Armata Română, ajunse prizonier într-un lagăr sovietic . S-a
întors la vatră necăjit ca vai de el. Era meșter iscusit în lemn și metal. Își
puse ambiția ca toți cei 4 copii ai săi să obțină studii superioae- Elena și
Maria s-au specializat în matematică și cibernetică, Valentina- în tehnologia
vinificației, Ana- în limba și literatura română. Acum, în afară de Maria,
toate trei sunt pensionare.
Maria Podoleanu-Cristea, deși poseda
diplomă de matematician, îmbrățișînd arta frumosului, a devenit regina
costumului național. Ea conduce colectivul din 30 de maiștri iscusiți de la Casa portului popular ‘’Casa Cristea’’, e prim-viceprețedinte al
Asociației Obștești a Meșterilor Populari din țara noastră. Costumele și
podoabele naționale confecționate de ea s-au învrednicit de prestigioase
diplome la expozițiile internaționale din Germania, Italia, România, Rusia,
SUA, Ucraina. Delegațiile oficiale și diplomații noștri le înmînă, ca prețioase
suvenire, la diferite întruniri peste hotare. Ele servesc drept carte de vizită
a Republicii Moldova în lumea întreagă.
Principalu, însă, ‘’Casa
Cristea’’ înzestrează formațiunile
artistice din țară cu costume naționale veritabile, de o înaltă ținută
estetică. Costumul și odoarele naționale, care sunt exponente grăitoare ale
bogăției noastre spirituale tradiționale, își fac o vădită popularitate la
nunți și cumătrii, la sărbărtorile de masă din orașele și satele Moldovei. Prin
efortul și talentul său Maria Cristea s-a învrednicit de Titlu Onorific ‘’’Meșter-Faur’’.
Doctor
din crainic
(Emilia Lupașcu)
Născută la 21 februarie 1946, dna Emilia
Lupașcu a doua din cei 11 copii ai ulmenilor din talpă Ion și Maria Vîlcu, pe
lîngă multiplele griji cotidiene ai unei numeroase familii, fapt tradițional în
acea perioadă, mai avea un rol aparte: de ‘’leliță’’’pentru frățiorii și
surioarele mai mici, antrenîndu-i în diferite jocuri, citindu-le pasionată
povești și poezii.
Nu în zadar, învățînd deja în școala nr. 1
din Chișinău, concomitent, mai activa și în calitate de prezentatoare în
redacția emisiunii pentru copii a televiziunii. Mentorii ei, printre care se
aflau Vera Guranda și Igor Rotaru, îi preziceau cariera de crainic, sfătuind-o
să-și continue studiile la Institutul de Arte. Dar în anul absolvirii școlii,
cu dilpomă de excelență, nu avu loc admiterea în această instituție.
Mai în glumă, mai în serios, ei o
sfătuiră să susțină examenele de admitere la Institutul de Medicină din
Chișinău, zicîndu-i: ‘’Schimbăm numai o literă și devii din dictor
– doctor”.
Făcînd carte la această prestigioasă instituție, Emilia
continua să prezinte emisiunile muzicale la radio, participa și în echipa TVC a
institutului, iar din anul III se consacră totalmente medicinii.
Fiind prima din satul Ulmu care în
anul 1969 absolvise Institutul de Medicină, Facultatea medicină generală,
specializîndu-se în oftalmologie, Emilia Lupașcu, medic de categorie
superioară,lucrează primii 5 ani la Spitalul psihoneurologic. Apoi, după ce
urmează 2 ani de ordinatură clinică, este încadrată la Spitalul Direcției a
IV-a a Ministerului Sănătății, iar din 1992 și pînă în prezent este medic
oftalmolog la Spitalul Ministerului Afacerilor Interne.
-Atunci, cînd veneam acasă la părinți,
povestește dna Emilia, consultam benevol consăteni, care se adresau cu durerile
lor, cîteodată acordînd mai mult timp lor decît familiei. Dar totdeauna m-am
străduit să fac oamenilor bine.
Astăzi Emilia Lupașcu se consideră o fire
împlinită, avînd un repect deosebit atît din partea colegilor de serviciu, cît
și în cadrul familiei. Împreună cu soțul Eleodor Lupașcu, profesor la
Universitatea Agrară, au crescut și educat 3 copii. Carolina- fiica mai mare
este stabilită în Dubai și activează în sfera businessului, iar Felicia, după
absolvirea Facultății de drept a Universității de Stat din Moldova, continuă
studiile la Universitatea Tehnică, specializîndu-se în design interior.
Feciorul Dragoș, studiind ca și mama medicina, lucrează al șaselea an
medic-ginecolog în Hong Kong, fericindu-și părinții cu 2 nepoți.
Fermecat de muzica simfonică
(Vasile
Ciubuc)
La Duminica Mare, cînd cișmelele și
porțile codrenilor erau împodobite cu frunzari, iar copiii își făcuseră ‘’cercei” din cireșe coapte, pe maidanul satului se
adunase multă lume în straie de sărbătoare. Lîngă ea frînă un autobuz din care
coborî o echipă de tineri cu trompetele subsuoară.
-Am venit să vă îndulcim sărbătoarea, zise
profesorul Vasile Ciubuc, închinîndu-se consătenilor.
Născut la 24 ianuarie 1955 în satul Ulmu în familia țăranilor Mihail și
Elena Ciubuc, Vasile absolvi în 1980 Academia de Muzică și Arte, Facultatea
interpreți, specialitatea trompetă și deveni artist în Orchestra simfonică a
Teatrului Național de Operă și Balet, unde muncește și în prezent întreținînd
permanent legături cu baștina.
Fratele lui mai mare, Ion, de acum trei
decenii muncește specialist de elită la o mină din Norilsk (Rusia), iar mezinul
Teodor îmbracă salopetă de muncitor la Uzina de tractoare din Chișinău. Sora
Maria, în prezent pensionară, și-a dedicat toată viața comerțului. Sofia, însă,
obținînd diploma la Institutul Pedagogic ‘’Ion Creangă” , și-a făcut renume de
pedagog în Cimișlia.
Vasile, primul trompetist, timp de 16 ani a
fost director al Orchestrei simfonice de la Teatrul de Operă și Balet. Fără
contribuția sa nu avu loc nici un Festival internațional ‘’Invită Maria Bieșu ". Cu
Orchestra simfonică a concertat în zeci de țări, pe toate continentele,
învrednicindu-se de multe relicve și aprecieri comemorative.
Paralel cu munca în Orchestra simfonică,
Vasile Ciubuc activează fructuos în învățămîntul artistic de specialitate, e
profesor distins la Liceele musicale "Ciprian Porumbescu’’ și ‘’Serghei
Rahmaninov” din capital. El deține categoria I didactică.
Muzicienii înzestrați, crescuți de
profesorul Vasile Ciubuc, în present fac slavă și popularitate țării noastre la Viena , în SUA, la Kiev,
București, Moscova și Sankt-Petersburg. Participînd la un concurs în arta
muzicală clasică, organizat de Ambasada Federației Ruse în Republica moldova,
premiantul Vadim Timotin a fost admis la studii fără axamene la Conservatorul "P.
Ciaikovski” din Moscova. Un alt discipol, Dumitru Hanganu, a fermecat publicul
meloman din Paris.
În mai 2011 Vasile Ciubuc a organizat
selecția muzicală a elevilor dotați din Ulmmu, pe care intenționează să-i ia
sub patronajul său.
Soția maestrului, Iulia, originară din
sătucul Humulești din raza municipiului Chișinău, e artistă în aceeași
Orchestră Simfonică a Teatrului Național de Operă și Balet. Iar fiica Olga a
absolvit Academia de Muzică din București, specialitatea pian, și e profesoară
la aceeași instituție.